Codul Muncii Adnotat
pagina 1 din 2 pagina următoare
Art. 159 . [definiţia legală a salariului şi egalitatea de tratament]
(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
(3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.
Art. 160 . [elementele salariului]
(1) Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
(2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remuneraţiei brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri.
(3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil, conform prevederilor art. 162 alin. (1).
(4) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.
Art. 161 . [privilegiul salariatului]
Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Art. 162 . [stabilirea salariilor]
(1) Nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de munca aplicabile.
(2) Salariul individual se stabileste prin negocieri individuale intre angajator si salariat.
(3) Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
Art. 163 . [confidenţialitatea salariului]
(1) Salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.
(2) În scopul promovării intereselor şi apărării drepturilor salariaţilor, confidenţialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor, în strictă legătură cu interesele acestora şi în relaţia lor directă cu angajatorul.
Art. 164 . [stabilirea şi calcularea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată]
(1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la numărul mediu lunar de ore, potrivit programului legal de muncă aprobat.
(2) Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte şi se actualizează potrivit dispoziţiilor alin. (1), pe baza procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(3) Procedura prevăzută la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu consultarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
(4) Procedura prevăzută la alin. (2) stabileşte evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în funcţie de ponderea acestuia în câştigul salarial mediu brut, şi cuprinde următoarele:
a) modalităţile de stabilire şi actualizare a nivelului salariului minim brut pe ţară garantat în plată;
b) criteriile de stabilire şi actualizare ale salariului minim brut pe ţară garantat în plată, care să includă cel puţin următoarele elemente:
(i) puterea de cumpărare a salariului minim, luând în considerare costul vieţii;
(ii) nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora;
(iii) rata de creştere a salariilor;
(iv) nivelurile şi evoluţiile productivităţii la nivel naţional pe termen lung;
c) indicatorii statistici naţionali comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, aferenţi criteriilor prevăzute la lit. b) şi d);
d) setul de indicatori anuali de monitorizare şi evaluare a impactului asupra mediului economic şi social;
e) modul de realizare a analizelor-suport şi de monitorizare a evoluţiei salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în funcţie de nivelul orientativ, între 47%-52%, al ponderii valorii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în câştigul salarial mediu brut, considerat indicator de referinţă pentru evaluarea gradului de adecvare.
(5) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, având la bază analizele unei instituţii de cercetare specializate în analiza şi evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieţei muncii.
(6) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază brute, prin contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, sub valoarea salariului de bază minim brut orar, prevăzut la alin. (1).
(7) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(8) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului poate fi acordat unui salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni, de la data încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective salariatului i se acordă un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(9) Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1), diferenţiat pe criteriile nivelului de studii şi vechimii în muncă.
(10) Prevederile alin. (8) se aplică şi în cazurile prevăzute la alin. (9).
(11) Toate drepturile şi obligaţiile stabilite, potrivit legii, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1).
(12) Angajatorul este obligat să garanteze în plată salariaţilor un salariu de bază brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut prevăzut la art. 160 alin. (3).
(13) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului.
Art. 1641 . [respecarea legislatiei muncii in achizitiile publice]
In elaborarea documentelor standard, formularelor si modelelor-cadru, ghidurilor, manualelor si a altor instrumente operationale, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice va avea in vedere, pentru asigurarea respectarii de catre operatorii economici a obligatiilor aplicabile in domeniul relatiilor de munca, atat prin documente de calificare, cat si in executarea contractului si in aplicarea prevederilor art. 51 si 55 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 38 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare, principiul promovarii negocierilor colective si respectarea de catre operatorii economici a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 165 . [domeniul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată]
Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară prevăzut de lege.
Art. 166 . [data, modalitatile si formele platii salariului]
(1) Salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.
(2) Plata salariului se poate efectua prin virament intr-un cont bancar.
(3) Plata in natura a unei parti din salariu, in conditiile stabilite la art. 165, este posibila numai daca este prevazuta expres in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca.
(4) Intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art. 167 . [persoana către care se face plata]
(1) Salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.
(2) În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine, soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor acestuia. Dacă nu există nici una dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moştenitori, în condiţiile dreptului comun.
Art. 168 . [probaţiunea]
(1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
(2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
pagina 1 din 2 pagina următoare