Codul Muncii Adnotat
Puteţi accesa gratuit primele 30 de cuvinte din fiecare adnotare, dar nu şi sursele acestora.
Pentru acces deplin la adnotările primelor 20 de articole vă puteţi crea un Cont DEMO (demonstrativ).
Pentru accesarea tuturor resurselor site-ului trebuie sa aveti Cont PROFESIONAL.
 
Art. 13. [capacitatea juridică a salariatului]
(1) Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.
(2) Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.
(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă.
(4) Încadrarea în muncă a persoanelor care beneficiază de tutelă specială este interzisă.
(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
[ 32 adnotări ]
.